Acasă » Știri » Știri externe » Aceasta e cea mai tânără mămică din Marea Britanie. Rămânea însărcinată când avea doar 11 ani, iar acum e din nou gravidă. Povestea e una incredibilă

Aceasta e cea mai tânără mămică din Marea Britanie. Rămânea însărcinată când avea doar 11 ani, iar acum e din nou gravidă. Povestea e una incredibilă

De: Cancan 15/02/2017 | 16:20

O tânără din Marea Britanie a fost abuzată în repetate rânduri de către fratele ei, în momentul în care avea doar 11 ani, rămânând însărcinată.

Acum, Tressa Middleton care a avut curaj să renunţe la anonimat şi să mărturisească în faţa oamenilor legii că a fost abuzată sexual, este din nou însărcinată. Mai mult, pe atunci ea a fost obligată să îşi dea copilul în grija serviciilor sociale britanice, în clipa în care s-a aflat că tatăl copilului era chiar fratele ei.

De asemenea, ea devenise şi dependentă de heroină, trecând la acel moment, în 2006 printr-o adevărată dramă, ajungând aproape de a-şi pierde viaţa. Aceasta se pare că a suferit imens şi când a fost forţată să renunţe la fiica sa şi nu a mai reuşit să dea de micuţă de atunci.

Tressa Middleton are acum 23 de ani şi se pare că a renunţat la consumul de droguri, iar de când l-a cunoscut pe Darren Young, cel care i-a devenit şi logodnic, viaţa sa s-a schimbat complet. Ea aşteaptă acum al doilea copil, potrivit Daily Mail, ea şi Darren străduindu-se din greu să rămână gravidă.

„De această dată, copilul se naşte într-o casă sigură şi fericită, cu doi adulţi responsabili, care sunt gata să îl adore şi să renunţe la orice ca să se asigure că el va avea o creştere sănătoasă şi fericită. Îi voi spune copilului despre sora mai mare. Nu va fi un secret, pentru că ea este o parte importantă a familiei noastre. Speranţa mea este ca, într-o zi, ambii mei copii să se întâlnească şi să ştie întreg adevărul despre cele întâmplate“, a mărturisit tânăra.

În plus, în clipa în care a rămas însărcinată la 11 ani, Tressa reprezenta o adevărată problemă pentru părinţii ei, pentru că fuma, se droga şi consuma alcool în exces.  De asemenea, ea nu a vrut nicio clipă să recunoască faptul că tatăl primului ei copil e fratele de 16 ani, protejându-l o perioadă pe acesta, însă într-un final a recunoscut.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Stațiunea din România care te duce cu gândul la Iordania! Este UNICĂ în țara noastră
Stațiunea din România care te duce cu gândul la Iordania! Este UNICĂ în țara noastră
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu doar înfățișarea, ci și modul de viață
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Actorul român care s-a însurat de două ori cu aceeași femeie! „M-au sunat, într-o dimineață, să vin la tribunal”
Actorul român care s-a însurat de două ori cu aceeași femeie! „M-au sunat, într-o dimineață,...
Ce se întâmplă cu Cleopatra Stratan și Edward Sanda, la 3 ani de la nuntă? „Deja observă lumea că ceva nu e bine”
Ce se întâmplă cu Cleopatra Stratan și Edward Sanda, la 3 ani de la nuntă?...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Noua armă cu care Rusia a pus în alertă toată Europa: incendii misterioase și atacuri coordonate asupra infrastructurii UE și NATO
Noua armă cu care Rusia a pus în alertă toată Europa: incendii misterioase și atacuri...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a României
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Casa din „Singur Acasă” este scoasă la vânzare! Fanii sunt în lacrimi după ce au văzut cât costă și cum arată după ce a fost renovată complet
Casa din „Singur Acasă” este scoasă la vânzare! Fanii sunt în lacrimi după ce au...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian de această situație: „Recunosc și îmi asum că m-am controlat super greu.”
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Scene cutremurătoare la morgă, după ce părinții Raisei au mers să ridice trupul neînsuflețit al micuței:
Scene cutremurătoare la morgă, după ce părinții Raisei au mers să ridice trupul neînsuflețit al...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi iubitul ei făceau fotografii când i-a surprins viitura
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Cât timp le-a luat hackerilor să DEBLOCHEZE un portofel cu Bitcoin cu 3 mil.
Cât timp le-a luat hackerilor să DEBLOCHEZE un portofel cu Bitcoin cu 3 mil.
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
S-a aflat motivul pentru care Cristi Brancu nu o va invita niciodată pe Bianca Drăgușanu în emisiunea lui:
S-a aflat motivul pentru care Cristi Brancu nu o va invita niciodată pe Bianca Drăgușanu...
Animalul pentru care primești 1.000 de lei de la stat, dar pe care foarte puțini români îl mai cresc. Carnea are un colesterol slab, laptele e mai bun decât cel de vacă
Animalul pentru care primești 1.000 de lei de la stat, dar pe care foarte puțini...
Județul din România unde se cultivă în cantități industriale planta pe care românii adoră s-o mănânce. Suprafața cultivată s-a triplat într-un singur an
Județul din România unde se cultivă în cantități industriale planta pe care românii adoră s-o...
Elevii sunt OBLIGAȚI. Rămân pe dinafară dacă nu respectă. Lege nouă în România.
Elevii sunt OBLIGAȚI. Rămân pe dinafară dacă nu respectă. Lege nouă în România.
Boala teribilă de care suferă Cristi Ciauşu, câştigătorul Românii au talent: La 6 ani am avut prima criză. A fost foarte rău. Instrumentul acesta mi-a salvat viața
Boala teribilă de care suferă Cristi Ciauşu, câştigătorul Românii au talent: La 6 ani am...
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34 de capete de acuzare. Remarci dure la adresa judecătorului şi critici despre conducerea Biden
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Imposibil prin lege pentru PENSIONARI. Decizia prin care se dă INTERZIS în România
Imposibil prin lege pentru PENSIONARI. Decizia prin care se dă INTERZIS în România
O stațiune fără egal în România. Turiștii o iau cu asalt an de an
O stațiune fără egal în România. Turiștii o iau cu asalt an de an
TEST IQ | Ce număr trebuie să apară în locul semnului întrebării?
TEST IQ | Ce număr trebuie să apară în locul semnului întrebării?
Cum arăta studentul Ion Ţiriac! Imagini de colecţie cu cel care avea să devină cel mai bogat român
Cum arăta studentul Ion Ţiriac! Imagini de colecţie cu cel care avea să devină cel...
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se vor înregistra până la 36 de grade Celsius
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici eu pe ea și nici ea pe mine”
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
Cine este bărbatul care i-a frânt inima Mirelei Vaida. S-a îndrăgostit de el și a fost părăsită fix când îi era lumea mai dragă
Cine este bărbatul care i-a frânt inima Mirelei Vaida. S-a îndrăgostit de el și a...
Horoscop zilnic pentru duminică, 2 iunie 2024. Berbecii dau lovitura, bani din belșug pentru Gemeni
Horoscop zilnic pentru duminică, 2 iunie 2024. Berbecii dau lovitura, bani din belșug pentru Gemeni
Descoperirea care schimbă tot ce știai în domeniul construcțiilor. Cu ce produs poate fi amestecat cimentul, nisipul, pietrișul și apa pentru ca betonul să devină mai rezistent
Descoperirea care schimbă tot ce știai în domeniul construcțiilor. Cu ce produs poate fi amestecat...
×